Botoșănenii bețivi și analfabeți își dau în cap unii la alții

Nici vorbă despre răzbunări mafiote sau acte bine gândite înainte.

 

În general, la capitolul infracțiuni de violență, la Botoșani este vorba despre conflicte spontane care duc la „măceluri” între tot felul de persoane. 

 

Iar acest lucru reiese dintr-o statistică calculată pentru primele nouă luni ale acestui an la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. 

 

În perioada de referinţă, IPJ Botoșani a fost sesizat cu privire la comiterea a 9.216 de infracțiuni, dintre care 7.023 de natură judiciară, 1.740 de altă natură și 453 economico-financiare.
    

Infracţiunile contra persoanei reprezintă 38,9% din totalul infracțiunilor de natură judiciară, ponderea ocupând-o lovirile sau alte violenţe adică un procent de 37,35%.

„În general, acest gen de infracţiuni nu prezintă un pericol social ridicat, nu sunt comise prin moduri de operare deosebite, având un caracter spontan, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, în contextul lipsei unei culturi adecvate şi a unor măsuri de protecţie socială a persoanelor implicate, fără un impact major asupra opiniei publice”,
cms Viorel Șerbănoiu, inspector șef IPJ Botoșani 

De altfel, la Botoșani nu există clanuri mafiote care să amenințe siguranța cetățenilor, cum se întâmplă de exemplu, în marile orașe.

download from google play download from apple store