Botoşăneni urmăriţi şi amendaţi de Garda de Mediu

 

Un număr de cinci botoşăneni au fost depistaţi de comisarii de la Garda de Mediu în timp ce aruncau cantităţi de gunoi, în zona Hudum. Deşeurile proveneau din propriile apartamente la care erau efectuate lucrări interioare, sau din alte surse. Persoanele în cauză au optat pentru debarasarea de aceste cantităţi de gunoi prin a le duce în zona Hudum, fără a apela la un operator specializat pentru preluarea acestora. Într-un final au fost nevoiţi să plătească amenzile date de comisarii Gărzii de Mediu. „Au fost aplicate cinci sancţiuni pentru abandonare deşeuri în zona Hudum în valoare de 2.000 de lei pentru fiecare persoană depistată. Zona a fost monitorizată pentru o perioadă de două săptămîni de zile, noi avînd semnale că diferiţi deţinători de mijloace auto, se deplasează acolo şi aruncă cantităţi însemnate de gunoi. Două dintre aceste persoane au fost amendate pe loc, iar în cazul celorlalte am solicitat sprijinul Poliţiei Rutiere care i-au identificat pe proprietarii maşinilor pentru a le putea aplica sancţiunile”, a declarat Rodica Zelincă, comisar şef Garda de Mediu. Acţiunea de monitorizare va continua şi în perioada imediat următoare. De asemenea, comisarii de la Garda de Mediu au impus administraţiei publice locale din Curteşti să afişeze indicatoare cu interdicţia de depozitare a deşeurilor în zona Hudum. Toate cele cinci sancţiuni au fost achitate, fără a fi înregistrate contestaţii.