Botoșăneni înșelați de un individ aflat sub control judiciar pentru încă 10 infracțiuni identice

Bărbatul a fost prezentat astăzi în fața instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

 

În cursul zilei de miercuri, 9 februarie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 36 de ani, din municipiul Botoșani.

 

Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în perioada 10 decembrie 2021- 15 ianuarie 2022, cu prilejul întocmirii unor contracte de închiriere, ar fi indus în eroare patru persoane, cărora le-ar fi prezentat o proprietate din municipiul Botoșani, în scopul închirierii acesteia, pretinzând cu titlu de chirie și garanție sume de bani, pe care aceștia le-au oferit.

 

Bărbatul bănuit de comiterea faptelor se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, emisă de Curtea de Apel Suceava, pentru săvârșirea a 10 infracțiuni de înșelăciune, comise prin același mod de operare.

 

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, ulterior instanța dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zilei.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store