Botoșăneni implicați într-un furt de arbori, hoții agresivi ridicați de mascați

Polițiștii suceveni din Vama au identificat astăzi, pe marginea drumului național, la o distanță de aproximativ 10 metri de partea carosabilă, la intrarea în fondul forestier mai mulţi buşteni, de esență rășinoase,  fără a prezenta marcă silvică.

 

Furt de lemne la Suceava

Imediat după ce au constatat cele de mai sus, lucrătorii de poliție au identificat vizual la o distanță de aproximativ 50 metri de ei, în fondul forestier, mai multe persoane, respectiv trei bărbați din comuna Vatra Moldoviței, precum și alte două persoane din comuna Hudești, județul Botoșani.

În momentul în care au văzut lucrătorii de poliție trei dintre ei au plecat de la fața locului continuând deplasarea prin fondul forestier, unul conducând un utilaj forestier iar alți doi părăsind locul în cauză cu un autovehicul de teren.
În continuare lucrătorii de poliție au sesizat pe cale ierarhică evenimentul, solicitând sosirea la fața locului a unui reprezentant din cadrul Gărzii Forestiere Suceava.
După aproximativ două ore la fața locului s-a prezentat un reprezentant al Gărzii Forestiere Suceava și pădurarul Cantonului Silvic Ciumârna.

Polițiștii au chemat proprietarul terenului

Având în vedere faptul că din datele deținute la nivelul acestei structuri de poliție, terenul pădure în cauză aparține unui cetățean din comuna Vatra Moldoviței, lucrătorii de poliție și reprezentantul Gărzii Forestiere au încercat să îl contacteze telefonic pe susnumit pentru a-i însoți la controlul parțial și cercetarea locului faptei din pădurea în cauză, lucru care nu s-a reușit.
Poliţiştii împreună cu reprezentanţi din cadrul Gărzii Forestiere Suceava s-au deplasat pentru a proceda la inventarierea lemnului identificat în acest loc, solicitându-se totodată sprijinul Ocolului Silvic Vama în vederea transportării şi depozitării materialului lemnos.

În timp ce organele silvice așteptau emiterea de către sistem a codului unic pentru a transporta materialul lemnos într-un mod legal, la fața locului a venit proprietarul  împreună cu soţia şi fiica sa, toţi trei  conducând  câte un autoturism, cu care au blocat ieșirea autovehiculul care ridica şi transporta materialul lemnos, în DN 17 A de pe un drum adiacent, blocând ieşirea la drumul național.

Femei chemate în ajutor pentru război cu Poliția

Având în vedere cele de mai sus, lucrătorii de poliție le-au adus la cunoștință celor trei persoane consecințele faptelor lor, respectiv că împiedică fără drept organul de urmărire penală să efectueze în condițiile legii un act procedural, constând în transportul materialului lemnos ridicat și care constituie mijloc de probă, de la fața locului la sediul depozitului de material lemnos și întocmirea actelor de procedură cu privire la custodie și că prin modul în care au amplasat autovehiculele creează restricții de circulație pe drumul public, dar și cu privire la îngreunarea sau împiedicarea circulației pe drumul public, putând fi astfel pusă în pericol siguranța circulației. Cu toate acestea cele trei persoane, au refuzat să răspundă solicitării și avertismentului poliţiştilor.

La un moment dat la fața locului a venit altă persoană care a devenit imediat recalcitrantă,  adresând injurii şi amenințări cu acte de violență celor prezenţi.
Pentru prevenirea unor fapte de violenţă, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava a trimis la fața locului luptători cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Suceava.

Mașinile ridicate de polițiști

S-a dispus ridicarea autoturismelor cu care s-a blocat calea de acces, astfel,  cele trei autoturisme au fost transportate la sediul Poliției mun. Câmpulung Moldovenesc în vedere indisponibilizării, valoarea acestora fiind de aproximativ 11.000 euro.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, obstrucționarea justiției, respectiv împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.

Scandalagii duși la Parchet cu mascații

În cauză, la data de 7.07.2016 au fost emise 3 mandate de aducere privind pe cei 3 suspecţi, mandate ce au fost puse în executare de lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, sprijiniţi de către luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Suceava

Cei trei suspecţi,  au fost identificaţi şi conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, unde au fost audiaţi iar procurorul de caz a concluzionat că se impune extinderea cercetărilor şi sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj.