Botoșăneni cu interzis pe stadion, femei și copii pe locul celor cu abonamente în tribună

Jandarmii botoșăneni au sancționat în sezonul competiţional 2013-2014 mai mulți botoșăneni care fie nu au respectat reguli impuse la intrarea în Stadionul Municipal, fie au comercializat alcool în perimetre unde s-au organizat competiții, deși nu aveau voie.

 

Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul Județean de Jandarmi Botoșani, anul trecut au fost aplicate un număr de 17 sancţiuni contravenţionale și șase măsuri de interzicere a accesului la competiţiile de fotbal pentru o perioadă de 6 luni.
De asemenea, au mai fost aplicate sancțiuni și persoanelor care au pătruns pe stadion cu băuturi alcoolice, au injurat şi folosit expresii jignitoare la adresa forţelor de ordine, au pătruns în interiorul stadionului fără respectarea normelor de acces stabilite de organizator şi sub influența băuturilor spirtoase. În prezent, trei microbiști nu mai au voie pe stadion.

Botoșăneni cu băuturi alcoolice la meciuri

Zeci de sancţiuni contravenţionale la legea 61/1991, au fost date pentru fapte ce privesc consumul de băuturi alcoolice în zona arenei sportive şi comercializarea de băuturi alcoolice în apropierea stadionului, între orele în care este interzis, conform hotărârii administraţiei locale.
Cu toate că au fost verificaţi şi li s-a pus în vedere, unii agenți comerciali continuă să comercializeze băuturi alcoolice în ziua meciului şi în intervalul orar în care este interzisă vânzarea de alcool, cu toate că sunt instiinţaţi din timp despre această interdicţie.
Ca și neajunsuri, jandarmii au făcut o serie de constatări și anume:
Aglomeraţia mare de persoane la accesul în stadion în ultimele 30 minute înainte de începerea jocului duce la mărirea numărului de turnikeți pentru accesul în stadion. Accesul gratuit al femeilor şi copiilor la unele meciuri a dus la ocuparea unor locuri în tribună care erau rezervate pentru posesorii de abonamente, ceea ce a dus la discuţii în contradictoriu, cu riscul escaladării acestora.
CITEȘTE:
 Jandarmii, pregătiri pe ultima sută de metri înainte de meci - AFLĂ cine trebuie să meargă la Poliție când e meci