Botoșăneni AMENDAȚI pentru neparticiparea la recensământ

S-au dat primele amenzi celor care nu vor să participe la recensământ. Potrivit legii, sancțiunile ajung și la 3.000 de lei.

 

În trei județe, orintre care și Botoșani, zeci de oameni care au refuzat în repetate rânduri să-i primească pe recenzori și nici nu au completat online chestionarul s-au trezit cu poliția la ușă.

 

Mai sunt mai puțin de două săptămâni până la finalul recensământului și aproape 30 la sută din populație nu figurează în datele oficiale. În următoarele zile vor fi înființate puncte fixe unde oamenii vor putea merge să stea de vorbă cu recenzorii.

 

Au început să curgă amenzile împotriva celor care refuză să îşi dea datele recenzorilor care le bat la ușă. În Bihor, de exemplu, 15 persoane, care au refuzat colaborarea cu recenzorul au fost sancționate contravențional, arată Știrile Pro TV.

 

Potrivit autorităţilor, au mai fost date amenzi şi în judeţele Botoşani şi Tulcea.

 

Procesul merge greu şi pentru că sunt puţini recenzori. Inclusiv angajaţi ai Institutului Naţional de Statistică au fost rugaţi să ajute pe teren.

 

„Am întâlnit un caz, nu mi s-a confirmat care e motivul pentru care se refuză, pur şi simplu mi-au zis că nu-i interesează şi să-mi văd de treaba mea, că nu vor să răspundă la nicio întrebare. Persoana a devenit foarte agresivă verbal şi mi s-a spus să plec, că o deranjez”,

Lucian Alexandrescu, expert INS şi recenzor

 

Recensământul nu este o acţiune voluntară, ci reglementata la nivel naţional şi European. Cei care nu răspund favorabil, pot să fie amendaţi cu sume de până la 3000 de lei.

 

În următoarele zile, primăriile vor înfiinţa centre unde sunt aşteptaţi cetăţenii care nu au fost contactaţi de un recenzor, încheie sursa citată.