Botoşănencele ne "prezintă" ce se mai poartă vara asta GALERIE FOTO

 

 Dacă tot e campanie şi toate partidele îşi promovează „calităţile” de ce să nu facem şi noi la fel şi să vă prezentăm cum se îmbracă botoşănencele vara aceasta. Ca şi loc de desfăşurare a „paradei de modă” am ales tot Pietonalul Unirii, o parte a oraşului foarte „populată” de doamne şi domnişoare care „prezintă” fiecare cum ştie mai bine ţinuta pe care a ales să o poarte pentru activităţile pe care le desfăşoară în timpul zilei.
Începând de la fustiţe de toate felurile şi mărimile, pantaloni strâmţi sau largi de toate culorile, până la decolteuri briz-briz-uri şi tot îi trebuie unei femei pentru a fi la modă. Să nu credeţi că a fost uşor să le fotografiem pe protagoniste, niciuna dintre ele nu ştiu că au fost „imortalizate” în materialul nostru, tocmai pentru a le surprinde în toată splendoarea lor.
Aşa că domnilor vă poftim la o şedinţă foto mai nonconformistă cu botoşănence una şi una, iar dacă aveţi ceva de adăugat, cometarile le puteţi lăsa după ce vă delectaţi cu pozele care completează articolul.
Ca să nu se simtă partea masculină discriminată, sau mai puţin interesantă, vă anunţăm că va urma şi o "defilare masculină" pentru domnişoarele şi doamnele dornice să devină critici în ale modei.










































  După cum a-ţi putut observa moda nu ţine cont de vârstă ci de gusturi. Fiecare dintre noi este liber să îşi creeze propriul stil în ceea ce priveşte vestimentaţia. A fi la modă nu înseamnă să nu ratezi nici o colecţie sau noile trend-uri care apar, ci să te simţi tu bine în ceea ce eşti îmbrăcată. Iar spre final, ca şi concluzie la ceea ce trebuie înţeles din modă: simplitatea primează.