Botoșăneanul ministru îl atacă dur pe Iohannis: Nu am mai văzut vreodată ca un președinte să întoarcă bugetul

Legea bugetului de stat a fost atacată de președinte la Curtea Constituțională a României pe motiv că ar acest buget ar fi unul „al rușinii naționale”. Iohannis a spus că, de fapt, PSD nici nu guvernează pentru români, ci pentru Dragnea iar “PSD este incompetent şi incapabil să conducă România”.

 

O replică pe acest subiect a venit și de la Botoșani, de la ministrul muncii Marius Budăi care, pe acest final de săptămână a venit acasă.

 

„Nu am mai văzut vreodată în România ca un președinte de stat să întoarcă bugetul. Avem și aici în județ parlamentari de opoziție care susțin foarte tare dezvoltarea județului sau drumul Botoșani – Tg. Frumos dar prin declarații, când e vorba să voteze bugetul, votează împotrivă. Iar în declarații dau bine”,

Marius Budăi, ministrul muncii

 

Budăi a declarat că președintele țării nu a avut nici o problemă în 2016 să promulge bugetul guvernului liberal unde erau 10 miliarde la educație în minus și alte 16 miliarde la sănătate, tot cu minus.

 

Fără cele 50 de miliarde pentru investiții, pe care le-ar fi alocat anul acesta, cei de la PSD.

 

„Din punctul meu de vedere folosește această acțiune strict împotriva românilor și împotriva dezvoltării României pentru a putea ulterior să dea vina pe PSD, pe ALDE, că nu ne-am ținut de promisiuni” ,

Marius Budăi, ministrul muncii

 

În ceea ce privește alocarea bugetară pentru județul Botoșani, și aici, ministrul Budăi a avut numai previziuni pozitive de bunăstare și arătat că pe plan județean dacă au fost 13 miliarde de lei la drumuri județene și comunale alocați anul trecut, în 2019, prin dezbateri s-ar fi reușit alocarea unei sume de 20 de miliarde de lei.

 

De asemenea, la echilibrarea din venituri pe impozit județului Botoșani i-ar reveni 28 de miliarde de lei.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store