Finanțatorii de la „Imperiul Leilor” au început săptămâna împreună, după ce petrecuseră în aceeași formulă și în weekend.
Cei cinci lei au vizitat o familie din Bistrița-Năsăud, care în emisiune i-a convins să investească un milion de euro.
Dragoș Petrescu, Dr. Wargha Enayati și Dan Șucu au investit un milion de euro în afacerea turistică a soților Nina și Ioan Rus și au promis că vor merge în vizită la familia din Bistrița-Năsăud, cu prima ocazie. Leii s-au ținut de cuvânt și, luni dimineață, s-au prezentat la ușa antreprenorilor.
S-au alăturat Sebastian Dobrincu, Cristina Bâtlan și toată echipa de finanțatori de la Imperiul Leilor.
Au avut șansa de a vedea cum merge afacerea soților Rus. Nina și Ioan Rus dețin o păstrăvărie, o băcănie și o pensiune în comuna Romuli și un restaurant la Cluj-Napoca.
Fiindcă aveau mai multe comenzi decât puteau onora, au solicitat o investiție de un milion de euro pentru a-și extinde activitatea și a angaja noi oameni. Leii au fost convinși și au bătut palma.
„Noi suntem oșeni, români adevărați cu pasiune pentru antreprenoriatul local”, a scris Cristina Bâtlan în dreptul unei fotografii în care apare alături de Dr. Wargha Enayati și Sebastian Dobrincu, îmbrăcați în straie populare.
Fondatoarea brandului Musette a avut cuvine frumoase și despre stăpâna casei, Nina Rus, pe care o consideră o femeie de nădejde. „Așa arată România frumoasă”, a scris investitoarea pe Instagram.
Înainte de a ajunge la Romuli, Bistrița-Năsăud, cei cinci investitori de la Imperiul Leilor au luat prânzul acasă la Dr. Wargha Enayati. Fotografii de la eveniment au fost distribuite în social media de Dr. Wargha Enayati și Sebastian Dobrincu.
„Duminică în haita cu lei. Zi însorită și liniștită să aveți”, a scris Sebastian Dobrincu pe Instagram.