Apărut la Editura Niculescu din Bucureşti, cu o subvenţie CopyRo, recentul roman semnat de Gellu Dorian – Casa Gorgias, cel de al optulea roman semnat de autorul botoşănean şi ilustrează în zece capitole de 352 pagini o lume a Botoşanilor de ieri şi de azi. Romanul va fi lansat în ziua de 29 septembrie la Botoşani. Cartea se găseşte la Librăria Prolibris din Botoşani şi în toate librăriile din ţară.
Având ca personaj central pe primul spiţer din Botoşani, Johann Gorgias, sosit în acest oraş în anul 1793, romanul ţese povestea vieţii acestuia prin relatările a doi bibliotecari şi a unui arhivar, care, prin diverse metode, aduc în pagină acele vremuri îndepărtate, împletite de autor cu momente din zilele noastre dar şi din epoca de aur, când demolările clădirilor vechi au pus în pericol identitatea acestui vechi târg, implicit şi Casa Gorgias, fosta farmacie Semaca, prima clădire cu etaj din Botoşani. O lume amestecată, cu etnii din cele mai diverse, cu aspecte din viaţa mănăstirii Popăuţi ocupată în perioada venirii spiţerului la Botoşani – în carte numit Oraş – de egumenii greci care au sărăcit zona prin avariţia lor, o lume care a lăsat în urmă fapte readuse în paginile romanului de Gellu Dorian, o altă lume de azi, cu angoasele şi preocupările ei, toate filtrate de singurătatea autorului într-un timp relativ scurt – în timp ce bea o cană cu vin fiert -, autor ce locuieşte într-un apartament dintr-un bloc construit pe locul fostei Case Gorgias, al cărei ctitor, spiţerul-mason, consul al Casei de Habsburg, Johann Gorgias îl vizitează într-un moment de transă – toate astea fac din romanul lui Gellu Dorian o lectură susţinută, edificatoare pentru reconstituirea unei lumi în mare parte uitată. Este pentru prima dată când un romancier se apropie cu atâta acribie de un loc în care, pasămite, nu s-a întâmplat mare lucru niciodată. Or dimpotrivă, zona este una ce musteşte de fapte şi oameni ce merită aduşi în pagină.
 „În capul lui George Dorn se învârteau toate ca într-un carusel, de la nunta lui Johann Gorgias, la anii petrecuţi de acesta în Oraş, cu întreaga cohortă de fapte, unele dintre ele mai importante decât actele rămase în vitrinele unor muzee care au eliminat suculenţa adevăratei istorii în favoarea falsificării ei. El nu se dorea nici istoric, nici arheolog, nici reconstructor al unor fapte trecute, ci, la fel ca Ivaşciuc sau Titircă, se dorea un simplu trăitor al timpului prezent recompus din cioburile ivite în urmele lăsate de cei care doreau să facă totul pierdut, în folosul creării unei lumi noi, pe care să o poată conduce cum vor dori. Or cea mai frumoasă libertate a omului este aceea de a-şi putea imagina şi trăi vieţile unor timpuri uitate din care să recompună destinele care s-au pierdut tocmai în descoperirea acestei libertăţi”, spune la un moment dat Gellu Dorian în recentul său roman.