Botoșăneanul care doarme pe o plapumă găsită la gunoi și mănâncă de la container: Câteodată găsesc mâncare bună, dar de multe ori nu am noroc... - FOTO

Este bolnav, însă mai greu de îndurat decât suferința fizică este sărăcia în care trăiește.

 

Ioan are grave probleme cardiace grave. Are nevoie de ajutor pentru medicamente şi alimente. Dar i-ar prinde bine și un pat, un aragaz și ceva îmbrăcăminte.

 

Ioan Raicu, în vârstă de 53 de ani, locuieşte în municipiul Botoşani. Suferă de probleme cardiace grave și nu are permisiunea de a face nici un  efort, motiv pentru care nu a lucrat decât cu ziua pe la oameni.

 

El trăiește în apartamentul surorii sale, în Botoșani și se descurcă greu, mâncând din mila oamenilor și din containere.

 

Nu are niciun pat în casă și doarme pe o plapumă veche găsită la gunoi.

 

”Trăiesc, în aceste timpuri din mila oamenilor și din containere. Câteodată găsesc mâncare bună aruncată, dar de multe ori nu am norocul să găsesc ceva”, povestește Ioan.

 

Ioan ne roagă sa-l ajutăm să-și poată cumpăra medicamente, alimente și un pat unde să doarmă.

 

Locuința surorii lui este într-o stare de degradare mare, pereții sunt plini de igrasie, geamurile și ușile nu se mai închid.

 

”Vă rog din inimă dacă puteți să mă ajutați. Vă mulțumesc, cu respect Ioan Raicu”, este mesajul disperat al lui Ioan.

 

Cazul este preluat de Asociația Speranță pentru România, specificați la detalii donație numele cazului – Raicu Ioan.

 

Vezi aici cum poți să îl ajuți pe Ioan.