Botoșăneancă rămasă FĂRĂ mașină la vamă după ce și-a ascuns marfa într-o ... ușă metalică

Botoșăneanca a dat de necaz la Vama Siret.

 

Marți, în jurul orei 20:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat, pe sensul de intrare în România, o femeie în vârstă de 49 de ani, din județul Botoșani, care conducea un autovehicul înmatriculat în România.
 

În baza analizei de risc, echipa comună formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a efectuat un control amănunțit asupra persoanei, bagajelor și mijlocului de transport, în urma căruia au fost descoperite, ascunse într-o ușă metalică pe care o transporta, 800 pachete de țigări, fără timbru fiscal, în valoare de 1.403 lei.

 

Întreaga cantitate de țigări, dar și autoturismul în valoare de 50.000 lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, polițiștii de frontieră întocmind dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, scrie ziaruldepenet.ro
 

(foto – vaslui azi)