Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, miercuri, la RFI România, că vrea să vadă în actul de guvernare "coerenţă, competenţă, performanţe şi să apară rezultatele", întrucât au fost "incoerenţe, ezitări şi unele întârzieri în aplicarea unor decizii".
"Evident că au fost unele incoerenţe în actul de guvernare, nu are rost să ne ascundem după deget şi nici să fim ipocriţi. Au fost unele incoerenţe, au fost unele ezitări, poate unele întârzieri în aplicarea unor decizii. Cu toţii am considerat că astfel de greşeli ne fac rău, aduc atingere în primul rând cetăţenilor, dar şi Partidului Democrat Liberal. Deci, am tras o linie şi am acceptat cu toţii că din acest moment nu mai putem tolera, pentru că şi nivelul de suportabilitate al oamenilor are o limită. Vreau să văd în actul de guvernare coerenţă, vreau să văd competenţă, performanţe şi să apară rezultatele. Dacă nu apar rezultatele sau acestea întârzie să apară în unele domenii, atunci este evident că trebuie să intervenim", a declarat Raluca Turcan la RFI România.
Întrebată ce trebuie să se schimbe, doar oamenii sau şi viziunea de ansamblu, în condiţiile în care remanierea Guvernului este aşteptată la toamnă, Turcan a răspuns: "Viziunea de ansamblu nu are cum să se schimbe, pentru că reformele în linii mari au fost trasate. Ele sunt dureroase, n-au fost făcute în 20 de ani, dar obiectivele acestor reforme sunt stabilite. Modalitatea în care ne atingem aceste obiective de guvernare poate să varieze".
Mai mulţi lideri ai PDL au arătat, în şedinţa BPN de luni seară, că este nevoie de o reformă a partidului şi o remaniere şi au reiterat cererea ca până pe 1 septembrie premierul să vină cu un plan de restructurare şi o analiză pe miniştri, iar propunerea privind o conducere interimară a partidului nu a avut susţinere.