Botoșăneancă găsită căzută în baie, pompierii au intrat pe geam - FOTO

Misiune contracronometru a pompierilor dorohoieni pentru salvarea unei bătrâne care nu a mai răspuns la ușa, dar nici la telefon, de la amiază.

 

Cei care au dat alarma au fost chiar vecinii femeii, care au încercat, ore în șir, să afle ce se întâmplă în apartamentul acesteia.

 

Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, s-au îndreptat spre blocul de pe strada Aleea Pinului şi au folosit scara culisabilă pentru a ajunge la apartamentul situat la etajul al treilea.

 

Au intrat, prin geamul de la balcon, în apartament, găsind-o pe proprietară căzută în baie, puțin confuză și în imposibilitatea de a se mişca. Femeia, în vârstă de 87 de ani, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store