Pușa Hack a devenit antreprenor înainte de a exista acest cuvânt. La 18 ani a ajuns în București, migrată dintr-un Botoșani în care tatăl ei era al doilea om, ca putere și influență. A realizat că nimic nu este mai prețios pentru ea decât independența. Iar aceasta începe prin a avea banii proprii. Așa a început să dea meditații la matematică și la română, iar cât de des putea, cu o listă de comenzi în buzunar, se urca în trenul de Botoșani, noaptea, iar dimineața era la poarta fabricii de confecții din oraș, care crea pantaloni pentru export în Canada, de unde cumpăra produsele ce-i aduceau un profit spre 5.000 de lei lunar.

La 24 de ani l-a cunoscut pe Andrew, un englez tipic, cu 4 ani mai mare decât ea, de care s-a îndrăgostit iremediabil și cu care a plecat în Manchester, adică acolo unde a avut șocul vieții ei: a priceput că tot ce face, din acel moment mai departe, va fi spre a câștiga bani pentru ea și copiii ei și pentru a-și securiza o viață cum nu își imaginase că există.

Zece ani mai târziu, Pușa și Andrew aveau să deschidă în România Exotique, un show-room de mobilă orientală care a creat un curent ce a răscolit ani la rând inimile și tentațiile românilor care tânjeau după un altfel de stil decorativ.

Life.ro: Pușa, eu te știu de la Exotique, dar și din zona de implicare în campanii sociale, știu că ai două fete superbe, care trăiesc la Londra și un fost soț. Hai să plecăm de aici: cum l-ai cunoscut pe Andrew?

Pușa Hack: Un fost coleg de facultate, care a adus în România compania Bosch și a derulat niște afaceri bune aici, a organizat o petrecere la care am mers și eu. Acolo l-am cunoscut pe Andrew, viitorul meu soț. Eram într-un septembrie din anii ‘80. Ne-am mai văzut de câteva ori, de Anul Nou am petrecut împreună și apoi ne-am căsătorit.

Andrew făcea parte dintr-un grup de 5 englezi care plasau comenzi de milioane de lire sterline la 17 fabrici mari din România. Preluau confecții, tricotaje și lenjerie de damă pentru Marks & Spencer, pentru C&A, pentru firme care au ajuns mult mai târziu în România. Iar totul se întâmpla înainte de Revoluție. În decembrie 1989 ei aveau comenzi de 5 milioane de lire sterline în România.


-Ce ți-a plăcut la el?

Pușa Hack: Ce mi-a plăcut atunci a rămas și acum, chiar dacă suntem divorțați: este foarte onorabil, un om de cuvânt și foarte serios, altă educație. Practic, tot ce am făcut am făcut împreună.

(…)


-Ce ai căutat tu, din Botoșani venind, tocmai la București? De ce nu te-ai oprit la Iași, de pildă?

Pușa Hack: Am plecat din pricina bârfelor din Iași, o copilărie. Totul era aranjat pentru mine la Iași, dar pentru că mi-am dat seama că noul oraș era un soi de Botoșani puțin mai mare, unde circulau bârfele chiar mai abitir, am decis să plec atât de departe, unde să nu cunosc pe nimeni și nimeni să nu mă știe.

Tata nu a vorbit cu mine o vreme din cauza asta, fiindcă el aranjase locuință în Iași, ceea ce era foarte greu de obținut în acei ani, iar eu am lăsat tot și am plecat. Îți dai seama.


-Cine era tatăl tău?

Pușa Hack: Tata era al doilea om din județul Botoșani. A fost secretar pe probleme economice. Într-o ierarhie simplă, gândește-te că existau prim-secretarul de partid al județului, care avea 3 adjuncți, care conduceau județul. Unul dintre aceștia 3 era tata. Nu vrei să știi ce putere aveau.


-Ba da, vreau!

Pușa Hack: Puteau face orice: de la a angaja, la a da afară, a da ordine care erau îndeplinite fără crâcnire, a avea șofer la dispoziție, cu portbagajul umplut cu orice, oricând. Multă putere! Un telefon dădea și putea schimba viața unui om.


-Cum ai simțit că era tatăl tău în acest context? Știi cum se zice: puterea dă măsura omului.

Pușa Hack: Puternic, arogant, rapid în decizii, absent de acasă. Un tată bun, dar absent. Doar că pe vremea aia nu aveam noi mofturi de-astea, că „m-a abandonat” tata.


-Prin comparație, mama ta cum era?

Pușa Hack: Mama era și mai tare ca tata. Era directoare la cea mai mare și căutată grădiniță din oraș, Grădinița nr. 11, care a rămas și acum cea mai bună și care era vizavi de apartamentul nostru. Ani și ani după aceea, mama a avut relații bune în acel oraș, tocmai pentru că ani la rând ea a crescut copii în instituția pe care o conducea.

Mama a fost 40 de ani educatoare acolo și nu cred să fi avut mai puțin de 30-40 de copii într-o serie. Îți dai seama cum era cu mine?

Am fost olimpică la română și la matematică. (râde) Toată viața am auzit doar atât: tot ce vreau de la tine este să înveți.

În aceste condiții, eu nu am făcut, până la 18 ani, când am plecat la București, nici măcar un sandviș. Nici măcar părul nu mi-l spălam singură, venea mama acasă pentru asta. Tot ce trebuia să fac era să citesc și să învăț.


-Cum a venit Revoluția din România peste tine?

Pușa Hack: Atunci cred că a fost prima acțiune de caritate pe care am făcut-o în viața mea. Eram în Anglia și vedeam la televizor ce se petrecea în România. M-am temut pentru cei de acasă, desigur, dar în același timp m-am și destabilizat fiindcă Andrew a rămas fără job.

Ce am făcut? S-au mobilizat englezii și am trimis atâtea TIR-uri cu ajutoare în România cum nu-mi închipuiam că poate fi posibil. Și cred că atunci a fost prima dată când m-am gândit și la altcineva în afară de mine.


-Ai tăi cum au trecut prin asta?

Pușa Hack: Foarte bine. S-au reinventat. Tata, după Revoluție, vindea la piață castraveți din grădina lor, apoi ușor-ușor și-au revenit.

Eu m-am întors în țară și m-am apucat de importat nasturi și fermoare, iar tata a devenit distribuitor pentru Moldova, mama făcea contabilitatea și lucrurile au luat altă turnură.

Interviu complet pe Life.ro…

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: