Botoşăneancă de 11 ani premiată la un festival de muzică din Israel - VIDEO

 

Oana Tăbultoc a participat în perioada 2-6 mai la Festivalul Internaţional de Muzică şi Dans "Red Sea Joy's" din Eliat – Israel. Ea a fost invitată după ce organizatorii au văzut-o cântând la un concurs din Macedonia.

CITEȘTE ȘI:
Spectacole „Cheia sol” în parc, debut cu seară de muzică ţigănească

Înainte de startul oficial fetiţei i s-a cerut să interpreteze piesa "Vis de ţigan", pe care fusese anterior văzută pe Youtube de cei care au pus la cale festivalul. Pe 3 mai a avut loc deschiderea oficială printr-o paradă cu toţi participanţii din Ucraina, Kazahstan, Rusia, Israel, Macedonia, Letonia, Bulgaria şi bineînţeles România, pentru care Oana a purtat Tricolorul. Pe 4 mai a început si concursul propriu-zis. Botoşăneanca a interpretat melodia "Vioara" şi a obţinut titlul de "Diplomant 1" în cadrul Galei Lauriaţilor. "A fost cel mai frumos concurs la care am participat. Oameni calzi şi primitori, iar oraşul Eilat este unul din cele mai frumoase staţiuni, merită vizitat”, a declarat Oana Tăbultoc. Ea a ţinut să mulţumească părinţilor şi celorlalte persoane din Botoşani au sprijinit-o să ajungă în Israel.