Botoșănean trezit din somn de vecini: Curtea era în flăcări, 10 găini au ars de vii – GALERIE FOTO

O clădire unde erau amenajate un adăpost de animale și o magazie de lemne a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață.

 

S-a întâmplat într-o gospodărie din comuna Lozna, județul Botoșani. Aproape patru ore au intervenit pompierii militari din Dorohoi și voluntarii din comună pentru a stinge incendiul. 

 

Alarma s-a dat puțin după ora 6.00. Când s-a produs incendiul, proprietarul dormea în casa situată la aproximativ patru metri de anexă. Vecinii au fost cei care l-au trezit și au chemat pompierii.

 

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și membri Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lozna, cu un buldoexcavator.

 

Aceștia au constatat că anexa ardea în totalitate și au intervenit prompt ca flăcările să nu se extindă și la casă. Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile (cca. șapte tone lemn de foc, trei tone rogoz) care întreținea arderea și favoriza propagarea flăcărilor.

 

În incendiu, au ars și zece găini.

 

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii botoșăneni vă recomandă:

-efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;

-nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

-la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

-verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

-nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

-nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

-instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store