Botoșănean ridicat de acasă și băgat după gratii, va sta 10 ani în închisoare

Bărbatul de 66 de ani este condamnat pentru omor.

 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale - Compartimentul Urmăriri au reușit identificarea unui bărbat de 66 de ani, din comuna Tudora, pe numele căruia era emis, de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

 

Bărbatul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.