Botoșănean prins BEAT la volan: Polițiștii au mai descoperit o neregulă la control

După verificările efectuate de polițiștii botoșăneni, tânărul a primit și o amendă.

 

La data de 15 iunie 2024, orele 21:40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani-Compartimentul Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Mlenăuți, comuna Hudești, județul Botoșani, au procedat la oprirea în trafic a unui autoturism, condus de un tânăr de 29 de ani din aceeași localitate.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu  aparatul etilometru, rezultând o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

De asemenea, cu ocazia verificării legalității documentelor s-a stabilit faptul că autoturismul în cauză avea Inspecția Tehnică Periodică expirată din data de 6 iunie 2024, motiv pentru care tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.650 de lei și reținerea certificatului de înmatriculare.

 

În cauză, se continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”