Caz tipic sistemului românesc.
O familie necăjită din comuna Broscăuți, județul Botoșani a fost greu lovită de soartă. Din cauza sărăciei stâlpul familiei a plecat la muncă în Portugalia pentru a-și putea întreține soția și pe cei doi copii.
A muncit o lună de zile după care, victimă a unui accident de muncă, s-a electrocutat și a murit.
Din urmă, familia nu a avut bani pentru repatriere însă până la urmă trupul celui pe care l-au iubit a fost adus în țară prin concursul unor instituții botoșănene.
Soția decedatului, Elena Onu s-a regăsit într-o altă situație grea pentru că, din cauza unor documente ce-i lipseau nu putea beneficia din partea statului român de pensie de urmași.
A cerut la Prefectură sprijin în acest sens.
”După ce soțul dânsei a decedat în Portugalia, pentru că documentele pe care le deținea nu atestau decesul defunctului, Casa Județeană de Pensii nu a putut să ofere acest sprijin financiar pentru cei doi copii”,
Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani
Urmare a solicitărilor efectuate, Prefectura a primit de la Direcția de Relații Consulare un formular care atestă acest lucru iar în perioada următoare Casa de Pensii va acorda acestei familii pensia de urmaș cuvenită.