Botoșănean mort la „Mavromati”, găsit la morgă cu o lovitură la cap: Acuzații din partea familiei - Sunt izbiți de calorifer, de noptieră?

Rudele pacientului acuză că lovitura la cap ar fi avut loc pe secția unde a stat internat și, ca atare, își caută dreptatea la Colegiul Medicilor pentru a afla ce anume s-a întâmplat.

 

Indignare după moartea unui pacient

 

Respectivul pacient a fost adus cu ambulanța pe 16 aprilie 2022 la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean „Mavromati”, întrucât avea diaree de patru zile. Bărbatul în vârstă de 86 de ani era cu un picior amputat de mai bine de cinci ani.

 

S-a decis internarea lui pe Secția de Medicină Internă I, fiind în evidențele medicului Andreea Cristina Georgescu. În dimineața zilei de 20 aprilie 2022, rudele au fost anunțate că bărbatul a murit în urma unui stop cardio-respirator.

 

Iar după deces au apărut și nemulțumirile. Familia acuză că pe timpul internării nu ar fi fost bine îngrijit.

 

Și aduce critici medicului care s-a ocupat de el:

 

„Mi-a spus că «de ce fac atâta tragedie că avea 86 de ani... și la ce mă așteptam?» Și dacă un om are 86 de ani, gata, trebuie să moară? Unde scrie asta? Este deontologic? ”

a povestit familia în sesizarea către Colegiul Medicilor

 

Adevăratul șoc ar fi fost însă la morgă, când ar fi aflat că bărbatul ar sângera la cap.

 

„ Când să-l ducă la capelă îmi spune că de la cap, în zona cefei, îi curge sânge și i-au pus o compresă mare din vată și o pungă pentru a nu păta pernuța din sicriu... altă tragedie. Am făcut poze, groaznic, lovitură mare de un corp contondent, au încercat la morgă să facă o cusătură, au lăsat o bucată de ață atârnând... inuman... probabil și cu un animal s-ar fi procedat altfel”,

a mai susținut familia

 

Rudele ar fi încercat să afle de unde anume provine lovitura și ar fi sunat pe secția unde a stat internat. Ar fi vorbit cu o asistentă, însă nu ar fi primit vreun răspuns concret.

 

Ar fi descoperit astfel că și un alt bolnav decedat pe aceeași secție era lovit la cap, însă de data aceasta contuzia era trecută în fișă.

 

„Deci, pacienții  în spital, ce se întâmplă cu ei, sunt izbiți de calorifer, de noptieră? De ce nu sunt supravegheați? Dacă sunt probleme de ce nu este anunțată familia să vină să-i ia acasă?”

își strigă disperarea rudele

 

Medicul neagă acuzațiile

 

De partea cealaltă, medicul Cristina Andreea Georgescu, care s-a ocupat de acest pacient, susține că acuzațiile sunt nefondate și că totul ar fi o răzbunare de familie. Iar lovitura la cap nu ar fi fost produsă pe perioada cât bolnavul a stat internat pe secție.

 

"Pacientul avea afectare cardiovasculară foarte severă. Pacientul a decedat din cauza afectării cardiovasculare. Înainte să vină la mine, cu o lună înainte, a fost externat de pe secția Cardiologie.”,

Andreea Cristina Georgescu, medic Secția Medicină Internă I.

 

Doctorița neagă și acuzațiile rudelor cu privire la modul cum a fost anunțat decesul.

 

„Bolile lui cardiovasculare erau foarte importante. Eu i-am spus așa: avea probleme cu inima, exact așa m-am exprimat pe înțelesul lor, avea probleme cu inima, și corelat și cu vârsta nu se mai putea face absolut nimic",

Andreea Cristina Georgescu, medic Secția Medicină Internă I.

 

Poziția spitalului

 

Și reprezentanții Spitalului Județean „Mavromati” întăresc ideea cum că traumatismul nu ar fi fost produs pe perioada internării.

 

”Pacientul a fost internat și tratat pe Secția Medicină Internă I. Din păcate, a decedat pe aceeași secție, prin stop cardio-respirator, resuscitat de către Serviciul UPU al unității sanitare. S-a eliberat certificat de deces de către medicul curant pe baza cererii familiei de scutire de necropsie, scutire aprobată de către medicul anatomopatolog de serviciu. Menționăm că în timpul spitalizării pe secția Medicină Internă I, pacientul nu a suferit niciun traumatism cranio-cerebral. În cazul în care ar fi avut loc un asemenea eveniment pe secție, procedura prevede raportarea evenimentului santinelă la Serviciul de Management al Spitalului care ar fi derulat o anchetă, iar concluziile anchetei trebuie raportate la forul ierarhic superior,"

Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean "Mavromati"

 

Nu-i bună sesizarea?!

 

Între timp, familia a mers la Colegiul Medicilor pentru a depune sesizare în acest caz. Însă nu au fost începute deocamdată cercetările întrucât familia nu ar fi depus sesizarea corespunzător.

 

"O reclamație trebuie să respecte niște puncte obligatorii specificate în lege și atunci suntem undeva într-o corespondență",

 

Constantin Moșneguțu, președinte Colegiul Medicilor Botoșani

 

În sesizare, familia arată că nu a primit niciun fel de document în care să li se spună de unde ar proveni lovitura.

 

„Indiferent ce s-a întâmplat vrem să știm adevărul și cei care au greșit să răspundă conform legilor în vigoare”, a conchis familia pacientului.