Botoșănean inconștient oprit în trafic, a ajuns direct la spital

Polițiștii botoșăneni au descoperit mai multe nereguli în timpul unui control de rutină.

 

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Vorona, un autoturism condus de bărbat, de 47 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului. 

 

 

(Sursa foto - 4Tuning)