Botoşănean încătuşat pentru triplu furt în Rădăuţi

 

Un botoşănean a fost prins la furat de două ori în aceeaşi zi, pe raza municipiului Rădăuţi. Prima încercare a bărbatului de a sparge o şcoală a eşuat, iar câteva ore mai târziu „şi-a încercat norocul” a spart două autoturisme, relatează Monitorul de Suceava.
Furtul s-a petrecut luni, 24 iunie, în jurul orei 18.00, când, potrivit poliţiei, botoşăneanul în cauză, Albert Butnariu, în vârstă de 49 de ani, „a pătruns în curtea unei școlii, a spart lacătul uşii de acces în biblioteca şcolii şi, întrucât a ajuns la o altă uşă încuiată, şi-a abandonat activitatea infracţională”. În aceeaşi zi, au stabilit poliţiştii, câteva ore mai târziu, botoşăneanul a mai spart două autoturisme, parcate pe raza municipiului Rădăuţi, dintr-unul furând o staţie de emisie recepţie cu antenă.
 Din al doilea autoturism nu a reuşit să fure nimic, întrucât a fost surprins de proprietar. În urma cercetărilor, Albert Butnariu a fost pus sub acuzare şi pentru că, în noaptea de duminică spre luni, a pătruns prin efracţie în incinta unui depozit din aceeaşi localitate, de unde a furat mai multe bunuri, în valoare de 900 de lei. „În cauză s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de furt calificat și două infracțiuni de tentativă la furt calificat, iar suspectul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă”, se precizează în comunicatul poliţiei judeţene.
CITEŞTE:
 Hoţi de cai prinşi după ce au furat nouă cabaline