Botoșănean implicat într-un accident rutier, două persoane transportate la spital

Șoferul și un pasager din autoturism au fost preluați de ambulanță.

 

În cursul dimineții de miercuri, la ora 8.00, un botoșănean de 60 de ani conducea autoturismul pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

 

La schimbarea direcției de mers spre stânga, șoferul botoșănean a intrat în coliziune cu autovehiculul condus de un bărbat de 32 de ani, angajat în depășirea sa.

 

Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto de 60 de ani și a unui pasager din autoturism, care au fost transportați cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

Conducătorii auto a fost testaţi de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.