Botoşănean găsit mort într-un hotel din Suceava

 

Un bărbat în vârstă de 60 de ani din Botoşani a fost găsit mort, luni, în curtea interioară a unui hotel din municipiul Suceava, unde era cazat de o săptămână, scrie Can Can. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Suceava, recepţionera unui hotel din Suceava a anunţat, luni, că un bărbat cazat la etajul al doilea al unităţii a fost găsit mort, căzut pe spate în curtea interioară. Potrivit verificărilor, bărbatul este din Botoşani, are 60 de ani, iar pe corp nu au fost identificate urme vizibile de violenţă.
Din cercetările poliţiştilor s-a stabilit că bărbatul s-a cazat la acel hotel în 2 iulie. Camera în care a fost cazat bărbatul era încuiată pe interior, fără urme de forţare, fiind descuiată în prezenţa poliţiştilor de personalul hotelului cu cheia de rezervă.
Camera are un geam în doua canate, iar canatul din dreapta a fost găsit larg deschis.
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul era divorţat şi lucra în Italia, în cameră nefiind găsit vreun bilet de adio. Cercetările în acest caz sunt continuate de Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Suceava.