Mai mulţi demnitari din Guvernul Cioloş - secretari de stat şi consilieri din stat - au fost eliberaţi din funcţie, la cerere, potrivit deciziilor publicate, miercuri seara, în Monitorul Oficial, scrie Jurnalul.
Printre cei eliberați din funcție se regăsește și botoșăneanul Liviu Iolu de la Cancelaria prim ministrului care s-a ocupat de relațiile de comunicare.
Au mai fost eliberaţi din funcţie, la cerere, Emanuela Althamer, Ioana Ursu şi Marius Ionuţ Ungureanu - secretari de stat în Ministerul Sănătăţii, Sorana Rodica Baciu - secretar de stat la Cancelaria Primului Ministru, Gabriela Raluca Popovici - secretar de stat la Ministerul Consultare Publică şi Dialog Civic.
De asemenea, s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu a lui Adrian Frantz Kalapis - secretar general la Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională. Livia Stan - secretar la Ministerul Sănătăţii, şi Cristina Ecaterina Coruţ - secretar general la Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, şi-au încetat şi ei raporturile de serviciu.
Au mai fost eliberaţi din funcţie, la cerere, consilierii de stat Elena Maria Gheorghiu, Dan Flaviu Nechita - Cancelaria Prim Ministrului.