Botoșănean depistat cu drujbe contrafăcute la frontieră

 

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit, într-un autovehicul înmatriculat în Bulgaria, trei drujbe ce purtau marca Stihl, susceptibile a fi contrafăcute.
 
În data de 29 februarie 2012, în jurul orei 13.00, un echipaj format din poliţişti de frontieră de la Sectorul PF Româneşti a oprit pentru control, în localitatea Dămideni, un autoturism marca BMW, înmatriculat în Bulgaria. La controlul efectuat asupra autovehiculului, au fost găsite trei drujbe, marca Stihl, susceptibile a aduce atingere asupra dreptului de proprietate intelectuală, aflate în portbagaj şi în interiorul maşinii.

Conducătorul auto, Laurenţiu S., de 26 de ani, a declarat că cele trei drujbe au fost achiziţionate din Bucureşti, intenţia lui fiind de a le comercializa în zona Dămideni. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”.