Botoșănean decedat pe secția ATI, creștere a cazurilor în ultimele ore - SITUAȚIA

Direcția de Sănătate Publică (DSP) a transmis situația cazurilor noi înregistrate în ultimele 24 de ore.

 

Potrivit reprezentanților DSP, numărul îmbolnăvirilor este în creștere fiind înregistrate 84 de noi îmbolnăviri. De asemenea, au fost raportate și 23 de reinfecții.

 

Rata în municipiul Botoșani a ajuns la 2,38 îmbolnăviri la mia de locuitori.

 

O singură localitate este în scenariul roșu. Este vorba despre Sulița care are incidența 3,74.

 

De asemenea, a fost înregistrat și un deces. Un bărbat de 78 de ani din Leorda care se afla internat la ATI a decedat. DSP  a transmis că botoșăneanul era nevaccinat și suferea și de alte boli precum diabet zaharat, insuficiență renală.