Botoșănean de 23 de ani cu aere de șofer! Polițiștii i-au făcut dosar penal

Actele de inconștiență pe drumurile publice de la Botoșani continuă cu un nou episod.

 

La data de 23 iulie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Mitoc.

 

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că tânarul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

 

Totodată, tânărul a fost sancționat contravențional conform O.U.G 195/2002 pentru conducerea unui autovehicul având inspecția tehnică periodică expirată.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.