Botoșănean cu probleme locomotorii MORT într-un incendiu izbucnit de la o țigară!

De o moarte cumplită a avut parte un bărbat de 67 de ani din Botoșani, care a fost găsit duminică dimineaţă de pompierii care au stins un incendiu, ars pe mâini şi pe creştet şi intoxicat cu fum, scrie Monitorul de Suceava.

 

Focul s-a pornit într-o locuinţă cu o singură cameră de pe strada Mirăuţi, în zona locuită de mai multe familii de ţigani. Un vecin a văzut fumul ieşind pe uşa locuinţei şi a dat alarma, puţin înainte de ora 5,00. Cei din jur au încercat să dea o mână de ajutor şi au aruncat găleţi de apă până la sosirea pompierilor, care au stins în final focul ce ardea mocnit în interior.  Când au reuşit să stingă incendiul, pompierii au găsit în interior, pe un pat ars, corpul neînsufleţit al bărbatului de 67 de ani. Acesta suferea de un handicap locomotor şi se deplasa într-un scaun cu rotile. Vecinii povestesc că acesta era un om al străzii, cu origini din judeţul Botoşani şi obişnuia să tragă noaptea la o familie din comunitatea de romi. După ce se  îmbăta făcea scandal şi după câteva episoade de acest gen, familia primitoare a chemat poliţia, care i-a pus în vedere să nu mai treacă pe acolo. Sâmbătă seara, ştiind că fiul familiei care-l primea de obicei e plecat în Italia şi că locuinţa acestuia, aflată separat de restul, era liberă, a forţat lacătul uşii acesteia şi s-a adăpostit în interior. A început să fumeze şi probabil, din cauza oboselii şi a consumului de alcool, a adormit. Focul s-a pornit de la jarul ţigării şi a aprins patul pe care se odihnea bărbatul, un dulap şi o masă, precum şi scaunul cu rotile cu care se deplasa acesta. Pompierii au reuşit să stingă incendiul şi să salveze astfel celelalte case aflate la mică distanţă de locuinţa în care s-a aprins focul. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morgă pentru necropsie şi se încearcă acum contactarea familiei sale din Botoşani, pentru înmormântare.
CITEȘTE: PATRU incendii în prima zi de decembrie la Botoșani: 35 de pompieri au intervenit pentru a înlătura pericolul