Actorul din Botoșani Octavian Strunilă care participă împreună cu alte vedete la reality show-ul ”Poftiți pe la Noi”, difuzat pe postul de televiziune Antena 1, i-a pregătit o farsă cât se poate de amuzantă dansatorului Mihai Petre.
Strunilă împreună cu carismaticul prezentator TV, Cosmin Seleși s-au costumat în așa fel încât să nu fie recunoscuți. Botoșaneanul și-a pus o glugă pe cap, iar cel de-al doilea s-a costumat într-o bătrână. Iată mai jos cum a decurs ”păcăleala”.
S-a uitat o dată, s-a uitat de două ori, dar motivul pentru care Mihai Petre n-a înţeles nimic din reprezentaţia concurenţilor e acela că în spatele hainelor ciudate se aflau Octavian şi Cosmin. S-a lăsat cu hohote de râs, dar şi cu unele de plâns. Că spray-ul folosit de Strunilă i-a venit direct în ochi lui Seleşi, scriu reporterii de la Antena 1.
”A fost un moment jalnic, exact așa cum trebuia să fie. Nu s-a prins cine e. Dar eu mă așteptam să mă oprească în momentul în care dădeam cu flăcări, cu spray-ul respectiv. Dar nu ne-a oprit nebunul”, a spus la final Strunilă.
CLICK AICI PENTRU VIDEO
[[galerie-foto]]