Botoșănean bătut crunt de propriul cumnat și lăsat într-o baltă de sânge

Alcoolul le-a întunecat mințile unor doi botoșăneni.

 

Cei doi locuiau în aceeași casă fiind cumnați, iar la un moment dat aflându-se sub influența alcoolului s-au luat la bătaie. Drept urmare unul dintre ei a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de loviri sau alte violențe.

 

Loviturile au fost extrem de puternice, bărbatul lovit având nevoie de aproximativ 15 zile de îngrijiri medicale. În plus, în acel moment el a căzut pe trotuar, în timp ce cumnatul său a continuat să-l lovească. Imediat a fost chemată salvarea fiind plin de sânge.

 

Botoșăneanul agresiv și-a aflat la sfârșitul săptămânii trecute pedeapsa pentru fapta comisă.  

 

„Condamnă pe inculpatul T.D, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violențe prev. şi ped. de art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 374 alin. 4, 375, 396 alin. 10 Cod procedură penală la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul art. 91, 92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani,

se arată în decizia instanței

 

Botoșăneanul este obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Botoșani în colaborare cu instituții din comunitate. Totodată trebuie să presteze un număr de 80 zile muncă neremunerată la Primăria comunei Roma sau la D.J.D.P. Botoșani.

 

De asemenea, trebuie să-i plătească botoșăneanului pe care l-a lovit 5.000 de lei daune morale.

 

 

download from google play download from apple store