Boroleanu: Am sânge portocaliu & Ciuştea: A semnat adeziune

 

Afirmaţii contradictorii în cazul omului de afaceri Alexandru Boroleanu care ar fi trecut în rândul OTV-iştilor lui Dan Diaconescu. Dacă pe de o parte membrii PP DD susţin că acesta a trecut în sânul acestei formaţiuni politice şi ar fi candidatul la alegerile pentru primar al comunei Manoleasa, de cealaltă parte, cel vizat neagă afirmaţiile cu vehemenţă.
Alexandru Boroleanu susţine că PP DD –iştii au avut o întâlnire la nivel de localitate, prilej cu care le-ar fi pus la dispoziţie un spaţiu care îi aparţine însă în nici un caz nu ar fi fost purtate discuţii privitoare la o eventuală renunţare la calitatea de membru PDL, el considerând a avea „sânge portocaliu până în pânzele albe”. „Eu am pus doar un spaţiu la dispoziţie şi asta este cu totul altceva. Eu am sânge portocaliu până la capăt. Nu ştiu ce să fie, văd că Dorin Ciuştea declară, nu am eu treabă, eu nici nu îl cunosc pe Ciuştea, au fost doi băieţi de la PP aici şi printre altele ei mă cunosc. Nu este adevărat, se folosesc de numele meu, dar eu nu am nici o treabă”, susţine Alexandru Boroleanu.
Afirmaţiile sale sunt totuşi contrazise de secretarul general al Filialei Judeţene PP DD care susţine că omul de afaceri ar fi semnat deja o adeziune. „Dl. Boroleanu este membru la noi, este adeziune a fost duminică şedinţă au fost reprezentanţii noştri acolo, cine ştie ce are el de gând de nu recunoaşte dar asta e realitatea”, a declarat Dorin Ciuştea, secretarul general al PP DD. Acesta a mai afirmat că adeziunea semnată de omul de afaceri Alexandru Boroleanu se află la sediul partidului urmând a fi făcută publică în decursul zilei de mâine, joi 8 martie pentru a nu mai exista dubii în acest sens.