Comisiile juridice reunite au validat, marţi, propunerile de membri pentru Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fără însă a-i audia pe cei nominalizaţi, urmând ca raportul să ajungă în plenul Parlamentului.
Cei propuşi pentru a fi membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sunt: Alexandra Toader, propusă de Preşedintele României şi Constantin Buchet propus de primul ministru Viorica Dăncilă.
Grupurile parlamentare ale PSD i-au propus pe Valentin Blănariu, Mihai Adrian Cioflâncă, Boris Cătălin Precul, Benedict Cazemir Ionescu, Nicolae Vuvrea.
USR a propus-o pe Ana Germina Nagâţ, UDMR pe Ladislau Antoniu Csendes, ALDE pe Mariu Oprea, iar PMP pe Florian Bichir.
Boris Precul este nimeni altul decât consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean. Nu este istoric şi nici nu a desfăşurat vreo activitate într-un domeniu de activitate asemănător cu al CNSAS.
“Are facultate de administraţie, este la master acum şi are sprijinul organizaţiei judeţene PSD. E în regulă”,
Costică Macaleţi, preşedinte CJ Botoşani.
Potrivit acestuia, Boris Precul va trebui să părăsească instituţia întrucât funcţia pe care o va ocupa la CNSAS are rang de secretar de stat.
Boris Precul a fost pentru o scurtă perioadă consilier judeţean, după care a demisionat pentru a activa la cabinetul preşedintelui CJ. Ce a făcut înainte de a deveni ales local, nici Costică Macaleţi nu ne-a putut spune prea bine: “probabil că a lucrat în privat”, adăugând că are “până în 30 de ani”. Cert este că provine din Vlăsineşti şi că n-a avut timp să răspundă la telefon.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL