Bombă la Primăria Botoșani, procurorii vor să le știe AVERILE șefilor care conduc orașul

După o perioadă de acalmie a mișcărilor dinspre Direcția Națională Anticorupție (DNA) Suceava, o adresă recentă ajunsă prin poștă la Primăria Botoșani arată că, în unele dosare, cercetările anchetatorilor ating zenitul.

 

În respectiva adresă, procurorii DNA Suceava ar fi solicitat de la Primărie o listă care îi vizează pe aproximativ opt funcționari și aleși botoșăneni.

 

Anchetatorii doresc să primească până la jumătatea lunii toate bunurile pe care le au în proprietate și pentru care achită taxe și impozite, adică case, apartamente, terenuri sau mașini, primarul Cătălin Flutur, city-managerul Adriana Zăiceanu, secretarul Ioan Apostu, șeful serviciului patrimoniu, Cezar Puiu și alții.

 

”În vederea definitivării și a cercetărilor care se fac, a fost o adresă, într-adevăr, dar astea sunt curente, de toate lucrurile întreabă”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Lista cu proprietățile persoanelor menționate a fost cerută în dosarul privitor la Uvertura Mall unde DNA a început o anchetă încă din 2012.

 

Se pare că cercetările sunt spre final și ar urma o trimitere în judecată, iar în acest sens, este foarte posibil ca anchetatorii să pună sechestru asigurator pe bunuri în vederea unei eventuale recuperări a prejudiciului creat.

 

Ancheta vizează fapte ce au avut loc în perioada 2006 – 2012 când s-au organizat două licitații și s-a semnat contractul pentru concesionare unei suprafețe de teren din centrul orașului, pentru construirea Uvertura Mall.

 

Prejudiciul în acest dosar se ridică la suma de 2 milioane de lei și ar fi fost generat de faptul că municipalitatea a practicat în cazul firmei care administra mall-ul o taxă de concesiune mai mică după finalizarea lucrărilor la complexul comercial. Asta deși, conform contractului, după terminarea lucrărilor, taxa urma să crească.

 

În acest dosar au fost invitați la DNA la audieri și mai mulți consilieri locali din perioada 2004 – 2008.