Bombă în cazul șoferiței care a ucis patru muncitori, printre care și un botoșănean: CE au decis procurorii

Patru morți și trei răniți este bilanțul tragediei din luna iunie, printre cei care și-au pierdut viața fiind și un muncitor botoșănean. Cu toate acestea, femeia de 39 de ani susține în continuare că este nevinovată.

 

Procurorii au schimbat încadrarea juridică în cazul ieșencei suspectate că a dat cu mașina peste 4 muncitori ai Citadin, în municipiul Iași.

 

În loc de ucidere din culpă, acum, Adina Iuliana Ghervase este cercetată pentru omor calificat.

 

Anchetatorii ieșeni spun că a fost modificată încadrarea juridică, iar dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunal. Pe de altă parte, judecătorii vor decide astăzi dacă vor prelungi sau nu arestul în cazul Adinei Ghervase.

 

Potrivit Bună Ziua Iași, anchetatorii au schimbat încadrarea juridică în cazul femeii suspectate că a dat cu mașina peste 4 muncitori ai societății Citadin. Așadar, în loc de ucidere din culpă, acum, Adina Iuliana Ghervase este cercetată pentru omor calificat.

 

Pe de altă parte, urmează ca, astăzi, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași să hotărască dacă vor prelungi arestul preventiv în cazul Adinei Iuliana Ghervase. Ieri a avut loc termenul în urma căruia magistrații vor lua decizia respectivă. Având în vedere atitudinea șoferiței de până în acest moment, cel mai probabil, dacă se va prelungi arestarea, aceasta va contesta hotărârea.

 

De altfel, ieșeanca a contestat și în trecut arestarea sa, susținând că ar fi nevinovată. Astfel, pe 15 iulie 2022, instanța a respins contestația formulată de Adina Iuliana Ghervase. Mai mult, femeia spune că nu ea se afla la volan în momentul producerii tragediei.

 

 

Patru morți și trei răniți

 

În noaptea de 16 spre 17 iunie 2022, Adina Iuliana Ghervase avea să intre în vizorul anchetatorilor ieșeni, după producerea unui accident mortal.

 

„Am fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, soldat cu victime omenești, produs în municipiul Iași. În accident a fost implicat un grup de angajați care ar fi efectuat lucrări la partea carosabilă, dar și două vehicule, respectiv un autoturism condus de o femeie de 39 de ani și o autoutilitară oprită pe partea carosabilă. În urma impactului, 4 persoane au decedat, iar alte 3 au fost rănite. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit un dosar penal”, au spus atunci reprezentații Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

 

Filmul tragediei în care au murit un inginer şi trei muncitori necalificaţi de la Citadin, printre aceștia și un bărbat din Botoșani, începe în jurul orei 24.00, atunci când Ghervase este observată de către vecini că pleacă de acasă, din Valea Lupului, băută.

 

Ea s-a urcat în autoturismul ei, un Alfa Romeo. După ce a traversat jumătate de oraş ca o ghiulea, în curba de la AMRS, femeia s-a speriat de ceva deoarece a lăsat volanul din mâini, iar maşina a lovit bordura trotuarului, a urcat trotuarul, s-a lovit de colţul unei case, apoi a izbit grupul de muncitori care se aflau adunaţi în jurul unei guri de canal pătrat. Unii dintre ei aveau lopeţi, târnăcoape, mături, şi dădeau cu smoală porţiunea decupată din jurul capacului canalului, urmând să aplice bitum.

 

În apropiere de ei, se afla parcată o autoutilitară încărcată cu unelte şi scule. Autoturismul scăpat de sub control a pulverizat pur şi simplu grupul de şapte muncitori, dintre care nevătămat a scăpat doar şoferul autoutilitarei. Cei patru oameni omorâţi au fost inginerul Duca Nicolae Ciprian (48 de ani), muncitorii Ioan Cojocaru (54 de ani, din Botoșani), Bounegru Constantin (45 de ani) şi Şutacu Gheorghe (48 de ani). Victimele efectuau lucrări de reparaţii la carosabil, pe prima bandă. Programul de lucru pentru intervenţie începuse la ora 22.00. Culmea este că autoutilitara cu care lucrau muncitorii avea lumini galbene pe cupola, însă era staţionată la câţiva metri de muncitori.

 

Adina Iuliana Ghervase, în vârstă de 39 de ani, a fost arestată.