Bombă găsită la arat pe o tarla din Podiş

 

Personalul specializat în misiuni de asanare pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a intervenit marţi, 12 aprilie 2011, să ridice o bombă de pe raza comunei Curteşti. Muniţia a fost descoperită de Dumitru A., în timp ce ara tarlaua Podiş.
Ignorând sfaturile pirotehniştilor potrivit cărora aceste elemente nu trebuie atinse sau mişcate din locul în care au fost găsite, bărbatul a transportat muniţia cu tractorul pe o distanţă de cca 300 m. A fost oprit, înainte de a se produce o tragedie, de angajaţii ISU Botoşani. Bomba de aruncător, cal. 60 mm, a fost ridicată şi transportată în condiţii de maximă siguranţă în poligonul de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară. Echipa de pirotehnişti, condusă de mr. Ştefan Uşurelu, a stabilit că muniţia era în stare de funcţionare şi putea exploda la orice acţiune mecanică.