Bolidul de lux al unui afacerist botoșănean, scos la vânzare de Fisc

Agenția Națională de Administrare Fiscală va organiza zilele următoare o licitație prin care va scoate la vânzare bunurile confiscate de la mai mulți traficanți și contrabandiști. Printre bunurile vândute de ANAF Iași se număra un autoturism de lux, un apartament si o autoutilitară. La nivel national, ANAF organizează zeci de licitații cu produsele confiscate. 

 

Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin Directia Generala Executari Silite Cazuri Speciale - Iasi, vinde în zilele de 15 si 19 decembrie 2016, prin licitatie, mai multe bunuri mobile si imobile pentru recuperarea sumelor de la mai multe persoane acuzate definitiv prin hotarâri judecatoresti, pronuntate în materie penala.

 

Primul bun mobil scos la licitatie de ANAF Iasi este un autoturism marca Mercedes Benz 221, an de fabricatie 2006, pretul de pornire al licitatiei fiind de 54.353 lei (exclusiv TVA). Limuzina Mercedes Benz 221 ii apartine lui Andrei Amisculesei. Acesta este fiul omului de afaceri botosanean Dumitru Amisculesei, care a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu executare pentru afaceri ilegale cu alcool, la inceputul acestui an. 

 

Amisculesei a fost acuzat de evaziune fiscala, producere de produse accizabile in afara unui antrepozit fiscal autorizat si detinere ilegala de bauturi spirtoase. Cei doi fii ai sai, Marius Amisculesei si Andrei Amisculesei, au primit pedepse cu suspendare in acest dosar instrumentat de Serviciul de Investigare a Fraudelor Suceava, in colaborare cu Parchetul de pe langa Tribunalul Botosani.
 

Casa unui traficant de tigari si multe alte bunuri, scoase la vanzare
 

Fiscul iesean vinde si casa unui traficant de tigari. Mihai Tudor Deleanu, in varsta de 27 de ani, din judetul Suceava, a fost condamnat la 1 an si 4 luni de inchisoare pentru contrabanda cu tigari. Acesta a fost prins in urma unor perchezitii si anchete realizate de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al DIICOT si politistii din cadrul BCCO Suceava - Serviciul de Combatere a Finantarii Terorismului si Spalarii Banilor, care au stabilit ca din iunie 2012 si pâna în vara anului 2013, în judetul Suceava au actionat trei grupuri infractionale organizate, specializate în contrabanda cu tigarete.

 

Gruparea din care facea parte si Mihai Tudor Deleanu avea conexiuni si în alte zone ale tarii. Apartamentul pe care acesta il detine, în suprafata de 31,25 mp, pe care ANAF Iasi il scoate la licitatie, este compus dintr-o camera si dependinte, situat în localitatea Falticeni, str Izvor, bloc 3 (23), iar pretul de pornire a licitatiei este de 46.275 lei (exclusiv TVA).
 

Un alt bun scos la licitatie de Fiscul iesean este o autoutilitara care ii apartine afaceristului Marius Florin Usturoi, acuzat pentru infractiuni de evaziune fiscala. Concret, este vorba despre autoutilitara N1, marca Volkswagen, varianta Transporter, an de fabricatie 1997, pretul de pornire a licitatiei fiind de 11.710 lei (exclusiv TVA).
 

"Preturile au fost stabilite de un evaluator independent acreditat de Asociatia Nationala a Evaluatorilor Autorizati din România-ANEVAR", dupa cum se arata in anuntul ANAF Iasi.
 

Totodata, Agentia Nationala de Administrare Fiscala organizeaza în perioada 06 - 31 decembrie, zeci de licitatii pentru valorificarea unor bunuri mobile si imobile. Astfel, ANAF Galati va scoate la licitatie bunuri apartinând lui Claudiu Iacob si Gevorg Saradjian. La Brasov sunt scoase la licitatie bunuri ale lui Benko Janos Elemer, Benko Hunor Balazs, Petru Aurel Samarghitian si Florin Podea. ANAF va organiza licitatii si pentru imobilele detinute de Ion-Claudiu Cunesteanu, Vlad Costel, Dinu Marian, Ionel Matei, Lucian Ciobanu si Nicolae Dan Ciobanu, din Ploiesti. (sursa: Bzi)