Bogdan Dăscălescu, ALDE: ”Autoritățile locale trebuie să susțină testarea pentru Covid-19 a tuturor cadrelor didactice din Botoșani!”

În contextul epidemiei de coronavirus, debutul noului an școlar impune reguli și măsuri noi de protecție pentru cadrele didactice și elevi.

 

Astfel, administrația locală trebuie să găsească soluții și să ofere unităților școlare un cadru sigur de reluare a cursurilor, pentru atingerea obiectivelor educaționale propuse.

 

Preocupat de situația actuală, Bogdan Dăscălescu, candidatul ALDE la șefia Consiliului Județean Botoșani atrage atenția asupra importanței testării pentru Covid-19 a tuturor cadrelor didactice din județul Botoșani, în vederea combaterii răspândirii virusului.

 

“Mai sunt câteva zile până la începerea anului școlar, iar autoritățile locale trebuie să permită copiilor noștri să se întoarcă la școală în siguranță. Consider că pe lângă respectarea măsurilor preventive de bază, pentru eliminarea riscurilor, este necesară  testarea personalului didactic și nedidactic din școli, întrucât acesta poate fi un vector de transmitere a virusului, ca urmare a contactului direct cu părinții și copiii“, a declarat Bogdan Dăscălescu.

 

Acesta a precizat că în țară, numeroase consilii județene sau primării s-au gândit la acest aspect și au alocat fonduri pentru testarea cadrelor didactice și a personalului auxiliar. Mai precis, unitățile de învățământ vor încheia contracte de prestări servicii cu laboratoarele din sistemul public sau privat,  iar administrațiile locale vor achita contravaloarea testării.

 

“Administrația locală botoșăneană ar trebui să dea dovadă de același interes pentru stabilizarea situației din școli și pentru revenirea la normalitate, de aceea fac apel la factorii decidenți să facă un efort bugetar și să susțină testarea pentru Covid-19 a tuturor cadrelor didactice din Botoșani”, a mai spus candidatul ALDE la CJ Botoșani, Bogdan Dăscălescu.

 

Totodată, având în vedere apropierea datei alegerilor locale, în paralel cu normele inițiate de autorități, reprezentantul ALDE propune luarea unei măsuri suplimentare de prevenire a îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2, prin testarea tuturor membrilor birourilor electorale.

 

În opinia sa, această testare gratuită ar putea avea impact pozitiv asupra prezenței la vot, în special în privința participării persoanelor vârstnice, cu grad mare de vulnerabilitate în fața noului coronavirus.

 

 

Realizat la comanda Partidului Alianța Liberalilor și Democraților Botoșani , de S.C. PLAY BY PLAY S.R.L., Cod Unic de Identificare mandatar financiar 21200063.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store