Bogdan Cărăușu: Botoșaniul are nevoie urgentă de o conducere, fie ea și incompetentă lipsită de interes pentru problemele comunității

Bogdan Cărăușu a făcut și un apel către politicienii din Botoșani.

 

A dus o campanie electorală susținută, ca independent, însă nu a reușit să obțină un loc în Consiliul Local. Bogdan Cărăușu revine, însă, cu un mesaj extrem de dur la adresa principalilor actori de pe scena politică botoșăneană.

 

„Istoria e o minciună pe care nimeni nu o contestă”, sunt cuvintele lui Napoleon Bonaparte cu care Bogdan Cărăușu își începe mesajul către cetățeni, întrucât ”nu cred că s-ar fi putut găsi cuvinte mai potrivite pentru a ilustra situația din țara noastră, la ceas de final de alegeri locale”.

 

 

Politică în declin

 

Botoșăneanul crede că, în România, alegerile au fost, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, un șir lung de ”abuzuri, violențe, furturi și manipulări grosolane”.

 

O clasă politică în declin, trăind într-o altă Românie decât aceea a cetățenilor cărora le cerșește votul în fiecare perioadă de alegeri, se dezbracă de poleiala aplicată în campanie, pentru a ni se înfățișa în toată goliciunea de principii și moralitate, spune Cărăușu.

 

”Începând cu primele alegeri „democratice” de la sfârșitul secolului al XIX-lea, scrutinele din România au însemnat un șir nesfârșit de abuzuri, violențe, furturi și manipulări grosolane. Așadar, ceea ce trăim în aceste zile de degringoladă socio-politică nu este altceva decât prelungirea maladivă a unor practici prin care credibilitatea votului democratic este erodată până la dispariție.

Așa se explică și prezența la vot din ce în ce mai scăzută, românii fiind sătui de „politica” pe care înțeleg să o facă partidele de pe scena politică românească”,

Bogdan Cărăușu

 

Iar situația de la Botoșani nu pare să fie o excepție, în viziunea fostului candidatul independent.

 

”Să aruncăm un ochi critic peste situația de la Botoșani, unde cele două mari partide, PSD și PNL, urmașe de facto ale partidului unic PCR (ulterior FSN), care a falsificat fără rușine alegerile începând cu 1946, își dispută puterea și toate avantajele care derivă din deținerea acesteia.

Numărătoarea finală pentru funcția de Primar al Municipiului Botoșani l-a declarat învingător pe domnul Cosmin Andrei la o diferență infimă de voturi, ceea ce a declanșat acuze de posibile fraude și reacții dure în tabăra liberală.

Toată mascarada iscată la Botoșani ne duce cu gândul la declarația din 2009 a domnului Ponta, care ne mărturisea candid că: „Sistemul lor (de fraudare și de furt, n.I.B.C.) a funcționat mai bine”,

Bogdan Cărăușu

 

 

Acuzații reciproce după alegeri

 

”Nu înțeleg de ce n-ar fi fost de acord Partidul Social Democrat cu renumărarea voturilor, dacă știu că reprezentanții lor au fost corecți. Pe de altă parte, pe domnul Cosmin Andrei eu nu-l pot bănui de vreo intenție de a vicia rezultatul. Din punctul meu de vedere, propulsarea lui pentru candidatura la funcția de primar din partea PSD presupune o presiune politică (și nu numai) căreia e greu să îi faci față.

Iar domnii de la PNL nu s-au lăsat mai prejos și se fac vinovați – în viziunea celor de la PSD –, de „falsificarea documentelor și evidențelor electorale”.

 

Un întreg circ electoral care ne aduce imense prejudicii, problemele orașului fiind lăsate în așteptare până la clarificarea situației”.

 

 

Apel către politicieni

 

”Domnilor politicieni, indiferent de coloratura politică, vă propun să lăsăm pentru o clipă nenumăratele nereguli din secțiile de votare, proasta organizare a alegerilor, acuzațiile de mită şi turism electoral, intimidările şi înţelegerile dintre unii candidaţi și clanurile interlope, precum și bătăușii de cartier și faptul că numărul cetățenilor cu drept de vot este evident, exagerat.

Dar, chiar și dacă trecem cu vederea cele mai sus enumerate, tot ce rămâne după aceea este prestația dumneavoastră, vecină cu penibilul și ridicolul. Vă luptați „la baionetă” pentru a demonstra că „ceilalți au furat”, un fel de ”hoțul strigă hoții”, pentru a câștiga puterea cu orice preț. Nu uitați că oricare dintre domniile dumneavoastră va fi declarat câștigător, procentul de voturi „pentru” va fi același aproape insignifiant 10% din totalul cetățenilor cu drept de vot. Așadar, veți fi primarul ales de un botoșănean din zece!”

 

 

Silegeanu intră în vizor

 

Bogdan Cărăușu atrage atenția și asupra declarațiilor făcute de un alt candidat la Primăria Municipiului Botoșani.

 

”Nu putem trece cu vederea intervențiile exaltate ale candidatului independent la Primăria Municipiului Botoșani, un personaj exotic, de altfel. Pentru a inflama și mai mult lucrurile, acesta a depus contestații, respinse ulterior, în condițiile în care a încălcat el însuși legea, făcându-și în mod deșănțat campanie în data de 26.09.2020. Dar ce așteptări am putea avea de la cineva care în martie făcea o declarație de dragoste Partidului Social Democrat, al cărui membru tocmai devenise: „Mă regăsesc în dorința de a fi alături de oameni, de cei de stânga care promovează politicile sociale, dar și de oamenii de afaceri, lucru demonstrat prin măsurile implementate de PSD Botoșani până în acest moment. Cred în progres, cred în libertatea de expresie, precum și în valorile pro-europene promovate de acest partid.” - Cătălin Silegeanu”.

 

 

”Botoșaniul are nevoie urgentă de o conducere”

 

”În această perioadă tulbure și zbuciumată, propun să lăsăm organele abilitate să-și facă treaba și să grăbim finalizarea procesului electoral și încetarea circului. Botoșaniul are nevoie urgentă de o conducere, fie ea și incompetentă și lipsită de interes pentru rezolvarea problemelor comunității.

 

Ca să încheiem totuși într-o notă umoristică, îl voi parafraza pe marele scriitor I. L. Caragale: „Din două una, daţi-mi voie: ori să se renumere, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se renumere, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store