Boc aruncă iar cu bani la Humelnicu, Strugaru et comp pentru a-i vota bugetul

 

Premierul Emil Boc a garantat parlamentarilor puterii că vor primi între 250.000 şi 300.000 de lei pentru colegiile lor, sub forma amendamentelor acceptate la proiectul bugetului pe 2011, pentru ca legea să treacă prin Parlament, notează "Gândul", citând surse din PDL.
Bani ascunşi în fondul de rezervă
"Este o practică la care Emil Boc a apelat şi la bugetul pe 2009, când fiecare parlamentar, inclusiv unii pesedişti şi liberali, a primit, pentru colegiul său, tot aproximativ 70.000 de euro. Banii vin sub forma de finanţări pentru proiecte locale - reparaţii de şcoli, biserici sau peticirea unor drumuri - cu bani de la stat. Boc va proceda la fel ca şi în 2009 şi va ascunde această sumă - aproximativ 18 milioane de euro - tot într-un fond de rezervă aflat la dispoziţia premierului", scrie "Gândul". Publicaţia notează că banii vor merge la parlamentarii PDL, UDMR şi cei ai minorităţilor, dar premierul este dispus să ofere suma respectivă şi senatorilor şi deputaţilor opoziţiei, cu condiţia să îşi dea votul la buget.

Povestea se repetă

"Premierul are de ce să fie îngrijorat, pentru că propriii parlamentari sunt foarte nemulţumiţi de bugetul pe 2010. Tocmai de aceea, Boc a început de duminică seară consultările cu organizaţiile. Fiecare şef de filială şi parlamentarii care ţin de organizaţie au primit şansa să vină în faţa premierului şi să ceară bani, «pentru proiecte». Consultările lui Boc cu organizaţiile pedeliste se vor încheia marţi seară, după ce fiecare filială îşi va fi exprimat doleanţele", scrie "Gândul". Premierul are la dispoziţie o săptămână să ajusteze bugetul în funcţie de dorinţele parlamentarilor PDL. Lunea viitoare Guvernul se va reuni să-l adopte, urmând ca marţi să fie depus la Parlament şi aprobat până pe 21 decembrie. Aceeaşi tactică a fost aplicată şi în preajma discutării moţiunii de cenzură.
După cum Botoşăneanul.ro a arătat pe 20 octombrie, printr-un act normativ adoptat de Guvern s-au alocat atunci fonduri pentru reparaţii la 14 şcoli şi, cu excepţia unei singur unităţi de învăţămînt, toate celelalte se regăseau în colegii cu parlamentari ai puterii.