Haos cu demisia lui Flutur de la PNL- CE decizie au luat liderii din capitală

În cursul acestei săptămâni la București a avut loc o ședință a Biroului Politic Național (BPN) al PNL în care s-a avut în vedere și situația de la Botoșani unde, din fruntea filialei județene, Cătălin Flutur și-a înaintat demisia. 

 

Liderii centrali ar fi primit acest act prin care liderul PNL de Botoșani dorește să facă un pas în spate. 

”După cum bine știți dl Cătălin Flutur și-a dat demisia, conform statutului această emisie se înaintează către BPN care ia act și mai departe se numește un președinte interimar. BPN nu a luat nici o decizie, în consecință dl Cătălin Flutur este în continuare președinte chiar și din postura de demisionar”,
Costel Șoptică, senator PNL

Mai mult decât atât, parlamentarul liberal a explicat faptul că, în timpul verii anului trecut, când s-a luat decizia unei conduceri unice a PNL, s-a decis și faptul că prim-vicepreședintele coordonator are drept de semnătură asupra documentelor. 

 

”Nici într-un caz nu suntem într-un vid de management”, a continuat Costel Șoptică

 

Luni va avea loc o nouă ședință a BPN, dar ”din ceea ce știu eu, nici de această dată nu va fi asta pe orinea de zi a ședinței pentru că lucrurile funcționează la Botoșani”, a concluzionat Costel Șoptică.