După lovitura de stat din 1989 a fost revendicată de urmaşul fostului proprietar, retrocedată şi apoi vândută. A trecut prin două mâini până să ajungă în proprietatea lui Dănuţ Prisecariu.
El a rămas și ultimul proprietar până în ziua de astăzi. De-a lungul anilor a încercat mai întâi să o pună în valoare pentru obținere de profit, om de afaceri ulterior.
Clădirea s-a dovedit păguboasă și astfel a încercat în două rânduri să o vândă. Numai că suma plătită, în jur de 800.000 de euro nu i-a mai fost oferită de nici un cumpărător. Maximul care l-ar fi putut obține era undeva la 200.000 de euro.
”Ne-a solicitat nouă documentul care se cheamă dreptul de preemțiune dar statul cu cumpără. În cazul în care se vând documente istorice, statul trimite un document prin care refuză. Nu are buget, nu poate cumpăra 15.000 cu clădiri cu care nu are ce face”, a declarat
Dănuț Huțu, directorul Direcției de Cultură și Patrimoniu Cultural de la Botoșani.
Scoatere din circuitul patrimoniului cultural
Ulterior, omul de afaceri ieșean a depus o solicitare și la
Ministerul Culturii prin care cerea scoaterea din circuitul monumentelor istorice și care de curând a primit la rându-i un răspuns negativ. Prima depusă a fost una undeva prin 2008 iar anul acesta în iunie a fost cea de-a doua solicitare a lui
Dănuț Prisecariu pentru ca imobilul să nu mai fie considerat monument istoric.
Monument istoric foarte mult spus întrucât ceea ce a rămas din clădirea maiestuoasă de altă dată nu este decât o umbră palidă. Pereții exteriori sunt la un pas de prăbușire iar în interior imaginea este una într-adevăr jalnică. Printre mormanele de gunoi și tot felul de resturi, clădirea poate deveni oricând sicriu fie pentru oamenii străzii care mai stau pe acolo, fie pentru copiii care ar intra să se joace. În unele locuri, deja există găuri între etaje care ar putea duce la o tragedie. Mai mult, deși este proprietate privată clădirea nu este împrejmuită și oricine poate pătrunde foarte ușor în interior.
Încă un focar de infecție în mijlocul orașului
”Se întocmește dosar penal, pentru proprietar că nu își îndeplinește atribuțiile care-i revin…noi avem în plan în momentul de față, dar nu pot să vă spun, sunt niște lucruri care țin de culisele instituționale, noi avem parteneriat cu instituțiile care au atribuții în protejarea patrimoniului național. În ce privesc aspectele penale, contravenționale mai sunt și alte instituții”, a mai declarat
Dănuț Huțu.
A intrat pe fir și Poliția
Pe data de 22 iulie 2014, undeva seara o parte din clădire s-a aprins de undeva de la subsol. Al doilea incendiu după ce și anul trecut s-a mai produs un altul. Cauza cel mai probabil poate fi o acțiune umană dat fiind faptul că imobilul este părăsit.
”Ne-am sesizat din oficiu cu privire la cauza menționată, efectuăm cercetări în cauză în vederea identificării autorilor și tragerea acestora la răspundere penală precum și în vederea recuperării prejudiciului”, a menționat
Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
Deși s-a stabilit și un prejudiciu care se ridică la suma de 1.000 de lei, acesta nu a fost însă cuantificat și de partea vătămată, proprietarul clădirii, omul de afaceri, Dănuț Prisecariu.
Gabriela ERDIC
CITEȘTE:
FOTOREPORTAJ Focar de infecție în… oază de verdeață: Tone de gunoi într-o fostă discotecă, copaci şi hățiș de vegetație la fostul ștrand
[[galerie-foto]]