Biciclist trântit la pământ de o mașină, după ce a crezut că toată șoseaua îi aparține

Un accident de circulație s-a produs ieri pe un drum din județul Botoșani. Un biciclist care nu a acordat prioritate unui autovehicul, a intrat în coliziune cu acesta.

 

Luni, în jurul orelor amiezii, S. D. de 42 ani, din comuna Vlădeni, în timp ce se deplasa cu o bicicletă pe un drum de exploatare agricolă, în comuna Vlădeni, ajungând la intersecţia cu DC 55 A, a pătruns pe partea carosabilă fără a se asigura şi fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 64 ani, împrejurare în care, cele două vehicule au intrat în coliziune. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a biciclistului.


Conducătorii celor două vehicule au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:43981:Minoră izbită în plin de o mașină, în timp ce traversa strada regulamentar ]]