Centrul Istoric trăiește din nou. Deși încă mai sunt mici retușuri iar comercianții mișună dintr-o parte în alta pentru a-și așeza ”marfa” pe tarabe pentru a-i ademeni pe mușterii, deja primii clienți au apărut. Prețurile – piperate ca și la alte ediții de evenimente sub marca Zilele Orașului sau Summer Fest. Clienții – aceeași. Cetățenii orașului.
Oferta este una diversificată. La fel și oamenii. Se vinde turtă dulce adusă tocmai din Pitești cu vreo 6 lei bucata, coaptă în diverse forme și figurine. Cei mici mai ales se dau în vânt. Se mai vând pernițe colorate, personalizate, pentru cei mai buni din lume: mamă, tată, fiu, fiică, bunică, bunic. Chiar și pentru soacre sau nurori. Și căni, cu aceleași inscripții. Stăpânul lor e venit tocmai din Maramureș. „Se merită atâția kilometri parcurși?”, vine întrebarea firească. „Și da și nu. Dar acesta-i business-ul”, e răspunsul.
Mai departe, învăluiți de fum și printre miasme de tot felul, vânzătorii de mâncăruri ”grele” dar care în reclame apar sănătoase: mici, cârnați afumați, pulpe, tochituri toate cu ingredientul secret care le face unice: fain-oșag. ”Ce este dom’le acest fain-oșag?”.
”Cum nu știți?” – ”Ba da, dintr-o reclamă îi știm numele doar”. Putem căuta pe atotștiutorul Google. Preferăm răspunsul maramureșeanului: ”E o combinație de ingrediente”. Râde.
Nu lipsesc nici tonetele cu înghețată, vată din zahăr sau popcorn. Toate au un numitor comun: 5 lei. Atât costă de altfel și 5 minute de sărituri într-o cușcă cu trambulină sau un foc cu arma pentru o mascotă sau o sticlă de șampanie. În Las Vegas.
Își încearcă norocul și comercianții de blănuri. Aliniate aceste articole grele de îmbrăcăminte atrag interesul cel mai puțin. Firesc, norii negri care au vegheat Botoșanii săptămâna aceasta au lăsat loc soarelui care poate rămâne, măcar cât botoșănenii sărbătoresc, trei zile ca-n povești, Zilele Orașului.
(G.E.)
[[galerie-foto]]