Când oamenii își reveneau de pe urma primului Război Mondial, undeva într-un sat din Vaslui se năștea Constantin Ciolan. Exact pe 1 decembrie 1918. Bătrânul care a lucrat toată viața cu epoleții pe umeri, s-a mutat de tânăr în Botoșani și aici a trăit până astăzi. La 96 de ani, nu se plânge decât că nu mai are auzul ascuțit pe care îl avea odată. Ca să asculte parada militară de pe străzile Botoșaniului care cântă pentru România. Și pentru el.
În camera micuță de deasupra fostei Loterii Române, ‘nea Constantin suflă bucuros în lumânările cu „96”, deși ar fi putut la fel de bine să fie așezate invers pe tortul cu frișcă.
Bătrânul nu își simte vârsta și își poartă mândru medaliile prinse-n piept.
„M-am născut când de-abia se terminase primul Război Mondial. Eram orfan de război, m-am trezit cu cinci frați în familie, numai cu mamă, și am trăit cum se putea, m-am dezvoltat mai mult singur și toată viața aproape am fost singur”, spune bătrânul veteran de război.
Fata lui cea mare, Consuela, întinde pe masa plină cu bunătăți, câteva foi mâzgâlite de tatăl ei aproape centenar. „Îi plăcea mult să scrie poezii și era strângăreț tare, dar nu știu de ce multe dintre ele le-a aruncat”, explică femeia cochetă, răsfoind foile.
‘Nea Constantin se rușinează când aude laudele fetei sale. Spune că a trăit o viață simplă și abia după Revoluție a început s-o ducă foarte bine.
„Am trecut de cel de-al doilea Război Mondial. A venit comunismul, l-am petrecut și pe acela, cu valuri. Fetele mici și gospodăria, atunci intram și eu în viață. Până la Revoluție. Atunci a început treaba să fie mult mai bună, mai liniște”, povestește liniștit bătrânul.
Spune că toată viața sa a fost exact așa cum trebuie. A avut două fete și a trăit o bună bucată din viață singur, după ce s-a despărțit de mama lor.
„Am trecut prin multe faze greu de suportat, n-am simțit dulceața vieții pentru că m-am născut după Război, și imediat ce și-au revenit lucrurile, a veni celălalt Război”.
Pe masa micuță, lângă tortul făcut de Consuela și florile în culorile tricolorului, bătrânul veteran născut odată cu România ține o eșarfă de aceleași culori. Peste tot prin cameră sunt fundițe sau bentițe care laudă unirea odată cu care s-a născut și el.
După ce trage o privire în jur, către pozele din tinerețea lui de militar, ‘nea Constantin își drege glasul și recită o poezie tare dragă lui, pe care a compus-o când a început să simtă că trec anii:
„Viața este o plăcere, dacă știi cum s-o trăiești
Să dai inimii ce-ți cere, să consumi tot ce dorești
Să bei vin și să iubești, dar să faci asta din vreme,
Să n-aștepți să-mbătrânești, c-atunci nu mai ai putere
Și degeaba mai trăiești.
În viață să nu faci economie de putere și-energie,
Că puterea nu-i o haină care-o pui la naftalină
S-o păstrezi acolo-n taină pentru când a fi bătrână
Iar energia este-n viață ca roua de dimineață
La-nceput îți dă vigoare, dar mai târziu dispare
Și-ajungi vrând-nevrând, să le faci pe toate-n gând
Și cu lacrimi în priviri, trăiești doar din amintiri.”
„Aici am ajuns eu, la amintiri.”
CITEȘTE:
Botoșaniul în straie de tricolor: în orașul cam golaș flutură steagurile atârnate la balcoane - GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]
