Bătrâni sechestraţi şi tâlhăriţi de cinci tineri: trei sunt elevi

 

Doi bătrâni, soţ şi soţie au fost victimele unui grup de cinci tineri care au pătruns în locuinţa acestora, i-au agresat şi i-au tâlhărit de suma de 2.000 de lei. Incidentul s-a petrecut în noaptea vineri, 22 martie 2013 spre sâmbătă în localitatea Vlădeni. Tinerii sunt cercetaţi pentru violare de domiciliu, lipsire de libertate şi tâlhărie şi urmează a fi prezentaţi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Cel care a cerut telefonic ajutorul poliţiştilor din Vlădeni a doua zi  a fost C. Alexandru de 77 de ani, una dintre victime. El a povestit că trei persoane necunoscute au pătruns fără drept în locuința sa, l-au agresat fizic, l-au imobilizat atât pe acesta, cât și pe soția sa, determinându-l să le dea suma de 2.000 lei pe care o avea în locuință.
Suspecţii au fost identificaţi în urma investigaţiilor derulate de poliţişti ieri, 26 martie, fiind vorba despre patru tineri care au comis fapta şi un al cincilea care a fost complice. Este vorba despre M. Ovidiu, B. Gabriel, L. Romică, G. Andrei de 19 ani, toţi domiciliaţi în Botoşani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, lipsire de libertate si tâlhărie. G. Paul de 19 ani, din Vlădeni este de asemenea cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu şi complicitate la lipsire de libertate şi tâlhărie. Cei cinci suspecţi  au fost reţinuţi de poliţişti in vederea arestării preventive.
Se pare că M. Ovidiu şi B. Gabriel ar fi elevi la Colegiul Dimitrie Negreanu iar L. Romică la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi.
CITEŞTE:
 Agresorul taximetristului e elev;  povestea incredibilă a înjunghierii