Bătaie în PDL pentru mâna dreaptă a senatorului, a intrat şi Diaconu în cursă

 

Lupte grele în PDL pentru poturile de conducere de la filiala municipală. Dacă pentru funcţia de preşedinte senatorul Daniel Humelnicu a rămas singurul candidat, în schimb pentru cele două posturi de prim-vicepreşedinţi există deja şapte aspiranţi.
Humelnicu Ghiorghita
După ce s-au retras din cursa pentru primul post din filială viceprimarii Florin Ghiorghiţă şi Cătălin Alexa îşi doresc accederea pe cel de al doilea. „Chiar dacă concurenţa e mai mare, cel puţin, spre deosebire de funcţia de preşedinte, aici contracandidaţii îmi sunt cam de acelaşi nivel. Până la urmă este funcţia pe care o ocup şi acum”, ne-a declarat Cătălin Alexa. Când ei s-au înscris în cursă existau deja alţi patru aspiranţi. Astfel, şi-au depus candidatura Lucel Butnariuc, consilier municipal, Eugen Ţurcanu, directorul Serviciului Public de Administrare Baze Sportive şi Zone de Agrement din cadrul Primăriei, Dumitru Monacu, directorul Registrului Auto Român şi Iulian Apotrosoaie, director economic al SC Eltrans SA. Lor li s-a adăugat şi consilierul judeţean Ion Diaconu, director general al SC Modern Calor SA. „Eu nu o văd ca pe o confruntare, eu cred că se întăreşte partidul”, crede Ghiorghiţă despre „inflaţia” de candidaţi pentru a doua funcţie din filială. Potrivit acestuia, candidaturile depuse de un senator şi un fost fost secretar general (Ion Diaconu) sunt semne bune pentru organizaţia municipală, care astfel de va întări.
Peste 20 de PDL-işti vor vicepreşedinte
În aceste condiţii, Volinaşi Costin, încă prim-vicepreşedintele organizaţiei municipale, se pregăteşte că coboare o treaptă în ierarhia politică şi candidează pentru funcţia de vicepreşedinte. Şi aici disputa este una aprigă deoarece pentru cele zece funcţii şi-au depus candidatura pese 20 de membri. În schimb pentru cel de secretar general este un singur aspirant, consilierul local Carmen Bălăucă. Alegerile vor avea loc vineri după-amiază şi la ele se mizează pe participarea a 240 de delegaţi. Ei vor mai trebui să îşi desemneze şi doi secretari generali adjunct, secretarii executivi şi un trezorier. Este primul scrutin intern de la formarea partidului, funcţiile ocupate până acum revenindu-le membrilor de partid în baza protocolului de fuziune a PD cu PLD.