Bătaie de joc la concursul de la Gardă

 

Comisarii de la Botoşani au fost puşi să aştepte peste şase ore de organizatorii testării profesionale pusă la cale în vederea desemnării persoanelor ce vor fi disponibilizate. Lor li s-a transmis ca luni la 9:00 să se afle la locul examenului, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava, însă concursul propriu-zis a început abia în jurul orei 15:30.
Motivul invocat ar fi fost faptul că „nu au venit subiectele de la Bucureşti”. Aşteptarea prelungită combinată cu canicula a tensionat şi mai mult situaţia. Mai ales comisarii cu state vechi s-au arătat nemulţumiţi de modul de organizare a examenului, considerând cu după atâţia ani de activitate în structurile Ministerului Finanţelor Publice nu merită un asemenea tratament din partea forurilor centrale. Apoi, ei au fost introduşi în săli în ordine alfabetică, însă nu pe fiecare judeţ în parte, ci din toate unităţile administrativ-teritoriale care au susţinut concursul.
Fără pixuri personale
Comisarii nu au avut voie nici măcar să scrie cu stiloul propriu, comisia dându-le pixuri pe care au fost obligaţi să le utilizeze. Aceasta în ciuda faptului că testarea a fost grilă şi nu aveau decât de încercuit variantele corecte. Concurenţii au trebuit să se debaraseze de orice obiect personal, inclusiv telefonul mobil, intrând în bănci cu hainele de pe ei şi... cam atât. Subiectele au fost considerate relativ dificile, multe dintre întrebări ţinând de domeniul accizelor. Examenul a fost tip grilă, cu 25 de întrebări şi o singură variantă de răspuns. La Suceava au dat concurs pentru a evita disponibilizarea peste 80 de comisari din Botoşani, Iaşi, Suceava, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. Toţi comisarii din Botoşani au trecut de proba scrisă şi urmează să susţină vineri interviul.