Bătaie de joc cu Cornişa: Primarul a dat din nou bir cu fugiţii

 

La aproape patru luni de zile de la depunerea ofertelor la licitaţia pentru executarea lucrărilor pentru parcul de agrement Cornişa, Primăria încă nu a reuşit să desemneze un câştigător. Mai mult decât atât, edilul şef continuă să ţeasă un văl de mister în jurul acestei licitaţii şi dă termene după termene pentru anunţarea rezultatului final.

Un ultim termen dat de Ovidiu Portariuc a fost stabilit pentru data de 15 noiembrie după ce, chiar domnia sa a declarat că, exasperat de amânări, le-a cerut imperios atât comisiei de licitaţie cât şi echipei de experţi din capitală să înainteze fiecare câte un raport, până la această dată. În cursul zilei de miercuri, 14 noiembrie 2012, la o zi distanţă de ziua stabilită pentru anunţarea unui câştigător, primarul şi-a menţinut declaraţiile afirmând că experţii din capitală vor da un răspuns final joi, 15 noiembrie. „Nu s-a primit raportul experţilor, după cum am estimat în jurul datei de 15 noiembrie, aşteptăm să vedem, asta aşteptăm, raportul celor de la Bucureşti a întârziat, i-am întrebat pe cei de la achiziţii şi mi-au spus că joi ar trebui să ajungă. Până în momentul în care nu avem o situaţie clară asupra raportului final nu putem să emitem nici un fel de opinie”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc ieri, 14 noiembrie. Astăzi însă primarul a fost de negăsit însă a transmis din nou prin consilierii de la cabinet că rezultatul licitaţiei de la Cornişa va fi dat publicităţii „în câteva zile”. De altfel, de amânările succesive ale primarului au început să se plictisească şi oamenii de afaceri implicaţi în licitaţie. „Nu mai ştiu nimic de licitaţie şi nici nu mă mai interesează”, a declarat Valeriu Iftime, patronul de la Elsaco la finele săptămânii precedente.
CITEŞTE:
 Gata licitaţia de la Cornişa, primarul exasperat de amânări